Viceprimarul exercită o funcție de demnitate publică, este subordonat primarului și în situațiile prevăzute de lege, înlocuitorul de drept al acestuia, situație în care exercită, în numele primarului atribuțiile ce îi revin acestuia fiind primul colaborator pentru realizare obiectivelor si sarcinilor și în reprezintă cand este cazul, sau din dispoziția acetuia în relațiile cu persoanele fizice și juridice.
Viceprimarul îndeplinește atribuțiile primarului în conditiile OUG. 57/2019 privind Codul Administrativ și orice alte atribuții dispuse de către acesta prin dipoziție de delegare de competențe, respectiv:
a) Exercită atribuțiile de ofițer de stare civilă, în condițiile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea legislației speciale, a procedurilor aplicabile în materia actelor de stare civilă și a competențelor compartimentului de stare civilă;
b) Exercită, prin delegare, calitatea de ordonator principal de credite al bugetului local al Orașului Cernavoda, fără a înlătura calitatea Primarului Orașului Cernavoda de ordonator principal de credite, în limita creditelor bugetare aprobate, a destinației acestora și cu respectarea prevederilor legale privind finanțele publice locale;
c) Semnează, în calitate de ordonator principal de credite delegat, documentele privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor publice, cererile pentru deschiderea de credite bugetare și alte documente financiar-contabile aferente, cu respectarea bugetului aprobat, a circuitului financiar-contabil intern și a vizei de control financiar preventiv, atunci când aceasta este obligatorie;
d) Coordonează, prin compartimentele de specialitate, întocmirea proiectului bugetului unității adminsitrativ-teritoriale, a contului de încheiere a exercițiului bugetar și a informărilor perioadice privnd execuția bugetară, în vederea supunerii acestora spre aprobare sau informare Consiliului Local al Orașului Cernavoda, după caz, fără a a duce atingere competenței Consiliului Local privind aprobarea bugetului local, a rectificărilor bugetare și a contului de execuție;
e) Verifică, prin comprtimentele de specialitate, corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial, atât a sediului social principal, cât și a sediului secundar, fără substituirea atribuțiilor funcționarilor publici cu responsabilități fiscal și fără afectarea competențelor organului fiscal stabilite prin legislația fiscală;
f) (1) Coordonează realizarea serviciilor publicede interes local, inculsiv a serviciilor sociale pentru protecția cipilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnuice, a familiei și a aaltor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială, ordinea publică, administrarea domeniului public și privat al orașului, infrastructura rutieră locală, gospodărirea localității, protecția și refacerea mediului, serviciile comunitare de utilități publice, activitățile de cultură, sport, tineret, turism și dezvoltare locală, furnizate prin intermediul aparatului de specialitate al primarului, al serviciilor publice de interes local, al instituțiilor publice subordonate Consiliului Local sau al organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local.
(2) În exercitarea atribuției prevăzute la lit. f), domnul Moraru Petru ia măsurile necesare, astfel:
-
organizează executarea și executarea în concret a activităților din domeniul serviciilor publice de interes local;
-
coordonează și monitorizează activitatea serviciilor publice de interes local, a instituțiilor publice subordonate Consiliului Localși a organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local;
-
monitorizează implementarea strategiilor, politicilor, programelor și proiectelor de dezvoltare locală aprobate la nivelul Orașului Cernavoda;
-
urmărește implementarea proiectelor cu finanțare externă, guvernamentală sau locală derulate în domeniile delegate;
-
montorizează execuția programelor și proiectelor de investiții de ineters local, în vederea respectării termenelor, indicatorilor și obiectivelor aprobate;
-
poate reprezenta Orașul Cernavoda sau Primerul orașului Cernavoda, în baza mandatului expres al primarului, în comisii, comitete, grupuri de lucru sau alte structuri interinstituționale, în doemniile care fac obiectul atribuțiilor delegate;
-
poate iniția și dezvolta, în limitele atribuțiilor delegate și cu respectarea competențelor legale ale primarului și ale Consiliului Local, parteneriate și proiecte comune cu alte autorități publice, instituții publice, organizații neguvernamentale, operatori economici sau alte persoane juridice, în condițiile legii;
-
asigură, prin compartimentele de specialitate, inventarierea, evidența statistică, inspecția și controlul furnizării serviciilor publice de interes public local, precum și a bunurilor din patrimoniul public și privat al Orașului Cernavoda;
g) emite și semnează, în numele Primarului orașului Cernavoda, avizele, acordurile și autorizațiile date în competența primarului prin lege și alte acte normative, numai după verificarea și certificarea documentațiilor de către compartimentele de specialitate din punct de vedere al regularității, legalității și îndeplinirii cerințelor tehnice, cu excepția celor date prin lege în competența exclusivă a primarului;
h) are drept de semnătură, pentru și în numele Primarului Orașului Cernavoda, pe corespundența, adresele, comunicările, răspunsurile, referatele, notele interne, avizele interne și alte documente curente elaborate de compartimentele din aparatul de specialitate al Primarului Orașului Cernavoda, cu excepția dispozițiilor primarului, a actelor privind raporturile de serviciu și de muncă ale personalului și a actelor date prin lege în competența exclusivă a primarului
De asemenea, viceprimarul:
-
îndrumă și coordonează activitatea compartimentelor din aparatul de specialitate al Primarului orașului Cernavoda și a instituțiilor aflate în subordinea Consiliului Local, conform dispoziției de delegare:
-
răspunde direct de aducerea la îndeplinire a dispozițiilor primarului;
-
susține audiențe în problemele specifice compartimentelor, birourilor, serviciilor sau direcțiilor, conform dispozițiilor date de primar.