Unitatea mobila de screening pentru depistarea cancerului de sân, din cadrul Institutului Regional de Oncologie (IRO) Iași va ajunge în Cernavoda în zilele de 18 si 19 octombrie.
Acţiunea se desfășoară în cadrul programului „Cabinetul imagistic pe roţi”, folosit pentru testarea femeilor din 12 judeţe, care au acces limitat la servicii medicale de specialitate. Programul are ca obiectiv testarea a 30.000 de femei, cu vârsta între 50 şi 69 ani, din judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi, Brăila, Vrancea, Buzău, Iaşi, Bacău, Vaslui, Botoşani, Neamţ, Suceava.
Doamnele care s-au programat în prealabil vor fi examinate, conform unui grafic, în intervalul orar 10.00-14.00, 15.00-19.00, pe parcursul celor două zile.
Procedura constă într-o mamografie digitală gratuită, atât pentru femeile asigurate cât și pentru cele neasigurate, care trebuie să se prezinte doar cu cartea de identitate în original și copie, fără trimitere sau card de sănătate.
Se recomandă ca în timpul procedurii să nu existe urme de pudră de talc, deodorant sau loțiune în zona sânilor sau a axilelor. Acestea pot apărea pe mamografie ca pete de calciu și pot compromite calitatea imaginii.
Este bine ca pacienta să informeze medicul despre eventualele simptome sau operații anterioare la nivelul sânului și să aducă rezultatele investigațiilor anterioare (mamografii, ecografii sau examinări prin rezonanță magnetică).
Ce este mamografia
Mamografia este o examinare radiologică specială a sânului, care ajută la detectarea modificărilor la nivelul structurii acestuia. În timpul unei mamografii, disconfortul femeilor, în cele mai multe cazuri, este minim. Unele femei cu sâni sensibili pot avea un grad mai mare de disconfort. Tehnicianul va poziționa sânul pe o platformă a aparatului și-l va comprima ușor cu o paletă specială, cu scopul de a reduce grosimea acestuia, pentru o mai bună vizualizare a structurilor anatomice. Această compresie va dura câteva secunde și poate crea o ușoară senzație de tensiune în sân, care dispare când se decomprimă sânul.
Spre deosebire de mamografia analogică, cea digitală se obține mult mai rapid, oferă o mai mare acurațețe a imaginilor, reducând astfel riscul de a repeta investigația, deci, implicit, timpul de expunere la raze X.